România a făcut egal cu Irlanda de Nord. Pe Naţional Arena, după ce a avut mai mult de o repriză om în plus!
Pe foaie, echipa României arăta ultra-ofensivă. Ianis, Stanciu, Maxim, Alibec, Puşcaş. Ce fotbal o să le arătăm noi ăstora! Venirea lui Mirel Rădoi selecţioner, recunosc, mi-a dat un entuziasm peste măsură. Şi, ca orice bucurie justificată doar sentimental, s-a prăbuşit sfărâmicios, lent şi trist cu fiecare minut jucat, precum unghiile roase cu emoţie de Rădoi.
Mirel nu e magician. Poate că aşteptările prea mari au fost de la el şi am greşit. Dar şi el a greşit. Şi încă foarte grav. Toşca este o variantă de neînţeles pentru mine. Poate că pasează mai bine ca Nedelcearu, dar este nesigur la duelurile unu contra unu pe centru, este firav în aer şi haotic pe pământ. Apărătorul central trebuie să fie un stâlp, nu un mingicar, că România nu e Barcelona. Faptul că a fost mai mult rezervă la PAOK cu Răzvan Lucescu mi-a explicat de multă vreme potenţialul său la nivel de echipă naţională.
Golul lui Puşcaş s-a născut dintr-un noroc, iar momentul când am rămas cu un om în plus pe gazon mi se părea ideal pentru a dezlănţui talentul pe care încă ne lovim în piept că îl avem.
Din păcate, Stanciu şi Hagi au fost, cu îngăduinţă, mediocri. Cicâldău, doar o umbră a celui din sezonul trecut. Maxim a mişcat pe cât a putut corabia, ajutat şi de Alibec. Numai că şi mişcările lor au fost atât de largi şi de lente, în multe momente, încât nord-irlandezii nu au fost sub o presiune reală decât rareori.
Repriza a doua a fost ciudată. Mirel, altfel un tip curajos şi un antrenor asemenea, a părut că bate în retragere. Creţu, Nistor, Nedelcearu. Schimbări care pot fi justificate, sunt convins, dar care au transmis un singur mesaj: e bun şi 1-0. A fost suficientă o fază fixă, Toşca a fost depăşit în aer, Nedelcearu şi Chiricheş s-au încurcat în marcaj, Nistor a văzut nişte luminiţe şi s-a terminat 1-1.
„Am jucat fotbal”, spune Alibec. Superioritatea asta a noastră, dată de faptul că lustruim cu călcâiul o minge pe care alţii o lovesc straşnic cu latul, este de fapt dovada inferiorităţii în faţa realităţii. Aţi fost egalii lor, Denis, deşi aţi avut un om în plus peste o oră!
Concluzia este că suntem slabi. Nu că nu ştiam, dar e bine să conştientizăm. Mirel Rădoi are mult de muncă şi nu îşi mai permite erori precum cele din meciul cu Irlanda de Nord.
Rezultatul e prost, dar nu e un dezastru. Asta pentru că, pe undeva, în sufletul fiecărui român care iubeşte naţionala există deja, ascunsă, teama că oricine ne poate pune probleme. Băieţi, mai trist e că nici nu ne mai doare!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER